Unde pescuim weekendul acesta? Probabil este cea mai des intalnita intrebare a pescarilor. Este dificil sa te decizi. Pescuitul nu functioneaza dupa reguli stricte, ci este mai degraba o chestiune ce tine de intuitie, moment bine ales si noroc. Fiecare pescar are tacticile si metodele lui prin care desluseste secretele baltilor. Cu timp si rabdare, vei pleca cu capturi frumoase si cu senzatia de liniste si libertate pe care o ofera lacul.

In acest articol, iti vom prezenta 10 lacuri din Romania unde sa pescuiesti in conditii perfecte anul acesta.

 

1. Lacul Nucetu

Lacul Nucetu este situat in judetul Calarasi, localitatea Nucetu, la doar 35 de minute de Bucuresti. Se intinde pe o suprafata de 10 hectare, iar adancimea medie a apei este de 2 metri. Aceasta difera in functie de structura substratului, avand variatii intre 1 metru si 2,5 metri.

Lacul este populat cu exemplare de crap care depasesc greutatea de 12 kg si ten de peste 15 kg. Punctul forte al lacului Nucetu il constituie densitatea mare de crap, cu o medie de peste 3 kg.

Iata cateva avantaje pentru care merita sa alegi lacul Nucetu, una dintre cele 10 balti recomandate in 2023:

  • ai acces facil direct de pe autostrada A2;
  • este potrivit atat pentru pescuit la crap, cat si la feeder;
  • este un lac foarte curat, ingrijit si cu mult peste;
  • ai posibilitatea pescuitului cu retinere sau catch & release;
  • are gazon intretinut pe malurile lacului;
  • ai optiunea de campare si loc pentru gratar.

Ai nenumarate motive sa mergi la pescuit pe acest lac pitoresc, iar posesorii cardurilor de fidelitate www.MarelePescar.ro vor beneficia de o reducere de 20 de lei din preturile afisate.

2. Lacul Varlaam

Situat in localitatea Varlaam, la marginea Bucurestiului, acest lac, format intr-o fosta balastiera, este impartit in doua sectoare, unul de 7 hectare, iar celelalt de 25 de hectare.

Se poate pescui si la feeder sau rapitor, insa, in principal, este recunoscut pentru exemplarele foarte mari de crap (record de 28,6 kg pe sectorul B si 30,8 kg pe sectorul A), cu frecvente capturi de peste 20-25 kg.

Mentionam cateva avantaje pentru pescari ale lacului Varlaam:

  • Pescuitul la crap si rapitor este exclusiv catch & release;
  • La feeder se poate pescui cu retinere (doar caras si ten);
  • Unele standuri de pe sectorul B sunt dotate cu cabane (nemobilate).

⏩ Alege o lanseta spinning pentru pestii rapitori de la marelepescar.ro si viziteaza acest lac. Lansetele de spinning sunt concepute pentru a fi utilizate impreuna cu mulinetele de spinning, pentru pescuitul pestilor rapitori cu naluci de diferite forme si dimensiuni.

3. Lacul Solacolu

O optiune foarte buna in topul nostru de balti de pescuit recomandate in 2023, lacul de pescuit Solacolu se afla in comuna Sarulesti, satul Solacolu. Iata de ce trebuie sa iei in considerare mersul la pescuit cu familia sau cu prietenii la acest lac:

  • este o balta potrivita pentru pescuit la crap si feeder;
  • ai posibilitatea pescuitului cu retinere sau catch & release;
  • dispune de casute cu AC, incalzire, baie, bucatarie, TV, etc. – ceea ce o face perfecta pentru mersul cu familia;
  • pe langa balta, in complex exista un restaurant si o piscina.

4. Complexul Tancabesti (Tancabesti 1 si 2)

Balta Tancabesti 1 este pista oficiala de competitii din cadrul Complexului Two Lakes Two Brothers Tancabesti. Are o suprafata de aproximativ 74 de hectare, cu o adancime medie de 3 metri, iar in unele zone ajunge si la 7 metri. Complexul piscicol sta la dispozitia pescarilor, onorand comenzile de la restaurant pentru toate standurile de pescuit.

Iata de ce sa pescuiesti pe Tancabesti 1:

  • este ideal pentru pescuit (in general plantat) la crap;
  • poti prinde exemplare foarte mari de crap si ten;
  • sa nu uitam de restaurantul cu servire pe lac;
  • se accepta doar modul Catch&Release.

Balta Tancabesti 2 se afla in localitatea cu acelasi nume, la 30 de km de Bucuresti. Este una dintre cele mai bune balti din tara, unde se organizeaza frecvent concursuri de pescuit sportiv. Balta Tancabesti 2 are o suprafata de aproximativ 36 ha, cu o adancime medie de 2,5 m, iar in unele locuri poate ajunge si la 5 m. Motivele pentru care sa mergi la Tancabesti 2 sunt:

  • pentru pescuit la feeder;
  • pescuit cu retinere sau catch & release;
  • restaurant cu servire pe lac.

5. Moara Vlasiei 2

Acumularea Moara Vlasiei 2 se afla pe valea Cociovalistei, din care se si alimenteaza. Acest lucru este benefic pentru populatia piscicola care beneficiaza astfel de apa oxigenata a raului. Suprafata totala de 28 ha a acumularii este impartita in doua si anume, balta de crap, care are 17 ha, si zona asa-numita salbatica, de 11 ha.

Lungimea totala a lacului este de circa 2,5 km. Adancimea apei variaza intre 2 si 4 metri, fundul lacului este in general malos si nu exista arbori scufundati. Malurile sunt inierbate, avand pe alocuri palcuri de stuf si papura. Accesul la apa este facilitat de drumul pietruit, amenajat pe malul drept.

Iata de ce sa pescuiesti la Moara Vlasiei 2:

  • Pescuit la crap;
  • Retinere sau catch & release;
  • Exemplare foarte mari de crap;
  • Pescuit lansat sau plantat;
  • Densitate foarte mare de peste.

6. Magura 9

Lacul de pescuit sportiv Magura 9 este o acumulare de aproximativ 14 ha luciu de apa, care face parte din Valea Zboiului. Este amplasat in judetul Calarasi, la 43 km de Bucuresti.

Magura 9 are o lungime de aproximativ 1,3 km, adancimea variaza intre 1,5 si 4,5 metri, iar fundul baltii este in general tare, alternand cu zone cu mal, in apropierea stufului.

Cu masina poti ajunge pana in incinta administratiei lacului, unde exista parcare amenajata si pazita si o harta cu prezentarea locurilor de pescuit. Dupa alegerea locului de pescuit, te vei deplasa la locul ales sau rezervat si vei descarca echipamentul, dupa care vei aduce masina in parcare.

Acumularea ofera 36 de pontoane cu dimensiunea de 20 mp fiecare, situate la o distanta de 30 de metri. Se pescuieste pe un singur mal si specia predominanta este crapul.

Avantajele baltii Magura 9 sunt:

  • pescuitul la crap sau feeder;
  • retinere sau catch & release;
  • exemplare foarte mari de crap;
  • ponton si cabana (nemobilata) la fiecare stand.

Foloseste o lanseta de calitate pentru a prinde un exemplar mare de crap. Descopera modelele de lansete pentru crap de la MarelePescar.

7. Lacul Nicmar Clinceni

Este poate cea mai apropiata balta de pescuit de langa Bucuresti. Asa cum se identifica si din denumirea lacului, amenajarea se pozitioneaza in vecinatatea orasului Clinceni. Fosta balastiera s-a transformat intr-un loc de pescuit accesibil, ingrijit si plin de pesti.

Iata motivele pentru care merita sa vizitezi lacul Nicmar Clinceni:

  • Pescuit la crap exclusiv catch & release;
  • Este permis pescuitul plantat;
  • Unele standuri sunt dotate cu casuta si ponton;

8. Iazul Bila 2

Iazul Bila 2 este o amenajare piscicola care raspunde cerintelor pescarului modern. Are o populatie piscicola mare, responsabila de partide dinamice, pline de capturi, si se adreseaza cu preponderenta acelor pescari ce nu sunt dispusi sa astepte zile in sir pentru a avea o captura frumoasa.

Lacul are o suprafata totala de 26 ha luciu de apa, are o adancime relativ constanta pe toata suprafata (aprox. 1,8 m), fara structuri submerse sau zone cu agatatura. Substratul prezinta portiuni mixte de nisip si mal, latimea medie a acestuia fiind de 130 m.

Daca te intrebi de ce sa mergi la pescuit la Bila 2, iata ce ofera lacul:

  • standuri special destinate pescuitului la crap si standuri pentru pescuitul stationar (feeder);
  • densitate buna de crap;
  • standuri cu ponton si casuta (nemobilata);
  • doar pescuit lansat;
  • pescuit cu retinere.

9. Balta „La Marcellino”

Balta de pescuit se afla in apropierea localitatii Nana. Drumul este pietruit integral pana la intrarea pe lac. Se poate ajunge in orice conditii de vreme fara probleme. Bazinul este dotat cu Wi-Fi gratuit, fiind instalate doua astfel de puncte pe malul lacului. Nu exista semnal GSM, iar prezenta internetului de calitate nu te va rupe de contactul cu cei dragi.

Suprafata totala a bazinului este de 2,5 hectare. Standurile sunt amplasate la o distanta de 10 metri unul fata de celalalt. Se pescuieste de pe un singur mal. Partea opusa este bine semnalizata prin pancarte, astfel incat portiunea corespunzatoare fiecarui stand sa fie vizibila ca directie. Populatia de crap prezenta in bazin are o medie de 2,5 kg si insumeaza aproximativ 6 tone.

Iata care sunt avantajele aceste balti:

  • Doar pescuit catch & release;
  • Recomandat pentru feeder;
  • Wi-Fi gratuit pe toata balta;
  • Densitate buna de crap.

10. Balta Floarea Popestiului

Este foarte aproape de Bucuresti, la aproximativ 10 kilometri. Exista cai de acces de asfalt pe tot perimetrul baltii, apa curenta, foisoare, pontoane, umbra, gazon si tot ce ai nevoie pentru ca experienta ta la pescuit sa fie una completa si comoda. Iata ce avantaje ofera Floarea Popestiului:

  • Pescuit la crap sau feeder;
  • Posibilitatea de catch & release sau retinere;
  • Posibilitatea achizitionarii de abonamente cu 10 partide la pret avantajos;
  • Exemplare mari de crap.

Construite din diverse materiale, cu forme, marimi si greutati diferite, cosurile feeder au devenit in ultimii ani elemente specializate ale tehnicii de pescuit la feeder. Merita asadar o atentie deosebita, precum si o intelegere clara a scopului fiecarui tip de cosulet feeder in parte. Descopera oferta de cosuri feeder de la MarelePescar si foloseste-le pe una dintre baltile de pescuit recomandate in 2023.

Din fericire, avem multe lacuri pentru pescuit unde putem arunca momeala in tara noastra, chiar langa Bucuresti. Pregateste echipamentul, verifica starea vremii, alege balta si fir intins.

Sursa foto: facebook

Leave your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 Comment