Pescuitul crapului | Avertizorul electronic. Funcții de bază

Transcriere audio

Rolul senzorului este de a detecta mișcarea firului de pescuit și, în funcție de setări și configurație, de a semnaliza sonor și/sau vizual acest lucru. Detectarea mișcării se face fie printr-un senzor care simte mișcarea firului, vibrațiile acestuia, fie printr-o rolă pe care firul o rotește, într-un sens sau altul, atunci când se tensionează sau se detensionează firul.

În teorie, avertizoarele cu detecție de vibrații sunt mai fiabile decât cele care au rolă. Spun “în teorie” deoarece se presupune că, având părți în mișcare, senzorii care au rolă se vor uza mai repede și murdăria de pe fir sau praful care se depune în timp ar putea afecta libertatea de mișcare a rolei, până la blocaj, blocarea rolei putând apărea și la temperaturi scăzute, în special în sezoanele reci, pe timpul nopții. Desigur, aici intervin materialele și tehnologiile încorporate care, cu cât sunt mai calitative și performante, asigură buna funcționare pentru mai mult timp, în condiții diferite de utilizare (soare torid, ploaie torențială, temperaturi negative).

Ca și în cazul altor echipamente, unde alegerea ține de preferințe, sunt pescari care preferă senzorii cu sistemul de detecție a vibrațiilor, alții care aleg avertizoarele care au rolă. În ceea ce mă privește, mă situez în a doua categorie. Motivul principal este că, din experiența proprie, detecția vibrațiilor este, uneori, prea sensibilă – cum zicea cineva “sună senzorul și dacă se așează musca pe lansetă” – și, alteori, dimpotrivă, chiar pe sensibilitate maximă, nu semnalizează trăsătura. Oricum, indiferent de modul în care este detectată mișcarea firului, pescarului i se semnalizează acest lucru vizual, sonor sau în ambele moduri.

În funcție de brand și model, senzorii au diferite funcții sau setări menite să ne ajute, să ne facă viața mai ușoară. Le-aș împărți în două: funcții/setări de bază sau comune și funcții/setări avansate sau opționale. Funcția principală este, bineînțeles, semnalizarea trăsăturii. Primul reglaj după care trebuie să ne uităm este sensibilitatea, marcată de regulă cu litera “S”, respectiv cât trebuie să se miște firul pentru ca senzorul să semnalizeze.

O precizare: deși reglarea sensibilității am inclus-o în setările comune, nu toate avertizoarele sunt prevăzute cu această opțiune. Însă, fiind o funcție importantă, este indicat să căutăm modelele care permit reglarea sensibilității. În principiu, ca să eliminăm riscul ratării trăsăturilor, sensibilitatea este bine să fie spre maxim. Reversul medaliei este că sensibilitatea mare poate genera alarme false. Voi vorbi puțin mai încolo despre cum putem reduce numărul alarmelor false, păstrând crescut nivelul sensibilității.

Cum am spus, semnalizarea se face sonor și/sau vizual. Dacă avertizorul este prevăzut cu difuzor, urmează setările pentru tonalitate și volum, butoanele respective fiind indicate cu literele “T” și, respectiv “V”. Și aici fac precizarea că deși mai toți senzorii au difuzor, există și modele fără, cum este acesta. Apoi, chiar dacă au difuzor, întâlnim avertizoare care nu permit ajustarea tonalității și/sau a volumului.

Alegerea tonalității, respectiv a sunetului pe care îl emite avertizorul, ține de preferințele fiecăruia. Cu toate astea este recomandabil ca senzorii să sune diferit, pentru a ști din primul moment care este lanseta la care avem trăsătura. Oricum, dacă tonalitatea ține mai mult de preferințe, reglarea volumului este o funcție necesară. De ce este necesară? Pentru a putea ajusta nivelul sonor în funcție de situația dată. De exemplu: atunci când este atât de liniște pe baltă încât auzim iarba cum crește, n-am vrea să ne sară inima din piept și nici să știe toată balta când avem trăsătură. Invers, dacă avem zgomot ambiental puternic (plouă torențial, bate vântul tare, suntem în apropierea unui drum circulat intens de autovehicule etc.), dacă volumul este prea mic, riscăm să nu auzim trăsătura.

Desigur, avem și cealaltă metodă de semnalizare, cea vizuală, dar dacă ne bazăm doar pe aceasta, înseamnă să stăm tot timpul cu ochii pe senzori, adică ne întoarcem la bambină, numai că acum este… electronică și mult mai scumpă. Totuși, există un avantaj față de bambină: cei mai mulți senzori păstrează ledul aprins un timp, de exemplu, 30 de secunde, chiar dacă firul nu se mai mișcă. Asta înseamnă că dacă n-am fost pe fază când a tras peștele, vom sesiza totuși, în acest interval de timp, că respectivul avertizor a semnalizat ceva.

Acestea ar fi setările de bază ale avertizorului care, în funcție de marcă și model, sunt completate de funcționalități care ne cresc confortul și fac așteptarea trăsăturii mai plăcută.

​