Pescuitul crapului | Alegerea firelor pentru înaintaș

Transcriere audio

Ca înaintaș, putem folosi oricare dintre cele trei tipuri de fire: monofilament, textil sau fluorocarbon. Rolul principal al înaintașului este să protejeze linia principală, respectiv, să reducă riscul ruperii acesteia în lansare sau în dril. Când pescuim din mână la distanțe extreme și, nevoiți fiind, folosim fire subțiri, ne trebuie un înaintaș mai rezistent care să nu se rupă sub forța lansării. Dacă este permis, cea mai bună alegere este înaintașul textil, cel mai subțire care rezistă greutății pe care urmează să o lansăm (plumb, montură, momitor, rachetă de nădire). O rezistență la rupere de minim 45lb sau 50lb, ca să fim mai siguri, adică undeva pe la sau peste 20kg ar trebui să fie suficientă pentru cele mai multe situații. Lungimea minimă a înaintașului este și ea importantă. Trebuie calculată astfel încât să avem patru spire de înaintaș pe tambur, cu plumbul poziționat în poziția de aruncare.

Dacă regulamentul interzice folosirea firelor textile, va trebui să optăm pentru înaintaș monofilament, la fel, care să reziste în aruncare. În cazul înaintașilor monofilament avem două opțiuni: fir de diametru constant (de exemplu 0,50mm, 0,60mm) sau monofilament conic care la un capăt, spre linia principală, are un diametru redus, apropiat de cel al firului de pe tambur, iar pe ultimii metri, spre montură, diametrul crește, tocmai pentru a nu se rupe în timpul aruncărilor în forță. Și că tot am adus în discuție monofilamentul conic, există și fire pentru linia principală care sunt mai groase în partea terminală. Avantajul acestora este că se elimină nodul dintre firul principal și înaintaș care, pe de-o parte, reprezintă un factor de risc – nodul se poate rupe sau desface – și, pe de altă parte, neavând nod, firul va aluneca mai bine prin inele, câștigând în distanță.

Un alt caz în care trebuie folosit înaintaș este când substratul pe care pescuim este abraziv, cum ar fi scoici, praguri dure sau obiecte scufundate cu muchii ascuțite și orice structură submersă care ar putea tăia firul. Chiar dacă plantăm, caz în care distanța la care plasăm montura nu mai este problema principală și putem avea fire groase pe mulinetă, din moment ce tamburii au capacități limitate, nu putem folosi ca linie principală fire oricât de groase. Soluția este să avem 10 – 20m de înaintaș gros între firul principal și montură, un monofilament de 0,60mm sau chiar mai gros, pentru a reduce riscul pierderii peștelui direct din trăsătură sau în timpul drilului. Când pescuim pe astfel de lacuri este bine să verificăm înaintașul și ultimii metri ai liniei principale, după fiecare pește și chiar după reîmprospătarea momelii, deoarece există riscul ca firul să se frece de substrat în timpul drilului sau recuperării monturii, scăzându-i rezistența, iar la următorul pește ne trezim că se rupe când nu ne așteptăm.

Dacă ne preocupă camuflarea monturii, putem folosi un segment, mai scurt sau mai lung, undeva în jur de 1m, de leadcore (cu sau fără miez de plumb) sau fluorocarbon. Dintre cele două, îl prefer pe cel din urmă, deoarece, așa cum am spus în capitolele anterioare, fluorocarbonul este cel mai puțin vizibil în apă, având indicele de refracție apropiat de cel al apei.

Aspectul cel mai important când vine vorba de înaintași este siguranța atât a pescarilor, cât și a peștilor. Nu am vrea ca peștii rămână cu firele și monturile după ei din cauza firelor rupte în timpul drilului. Nu am vrea ca montura să ni se agațe în firele rupte rămase pe substrat. Și, cu siguranță, nu am vrea să aterizeze plumbii pe standul pescarilor de pe malul opus, deoarece firul principal sau înaintașul s-a rupt în lansare.