Pescuitul crapului | Swinger-ul
Loading advertisement...
Preload Image
Următorul

Pescuitul crapului | Avertizorul electronic. Funcții opționale și accesorii

Anulare
Auto Play
0 Comentarii

Pescuitul crapului | Swinger-ul

În acest capitol

Rolul swinger-ului

Swinger vs. hanger

Tensionarea swinger-ului

Capul swinger-ului

Sisteme de atașare pe firul principal

Transcriere audio

Cu toate că putem privi swinger-ele și hanger-ele ca fiind accesorii, acestea sunt mai degrabă obligatorii, dacă vrem să avem cât mai puține alarme false și trăsături ratate. Rolul principal al acestor accesorii – deși, dacă acceptăm că sunt obligatorii, nu prea mai pot fi numite accesorii – este de a aplica și a menține suficientă tensiune asupra firului principal astfel încât să îmbunătățească semnificativ detecția avertizorului, indiferent că este cu rolă sau senzor de vibrații. În esență, vorbim despre o greutate de ordinul zecilor de grame atașată de firul principal care este legată de filetul avertizorului fie printr-o tijă subțire rigidă sau flexibilă, fie printr-un lanț.

Dacă vrem să fim riguroși, avem trei categorii distincte: swinger pentru tija rigidă (în traducere, “care se leagănă”), hanger pentru lanț (în traducere, “care atârnă”) și tija flexibilă căreia i se spune quiver (în traducere, “care tremură”). Din moment ce quiver-ul și swinger-ul sunt amândouă cu tijă, le-am putem reuni sub termenul swinger. Funcțional vorbind, sunt câteva diferențe între hanger și swinger. Hanger-ul poate fi folosit atât când pescuim cu firele tensionate, cât și cu firele moi pe când swinger-ul este, prin construcție, mai potrivit atunci când pescuim cu firele tensionate. Pe de altă parte, swinger-ul este soluția indicată, chiar salvatoare, atunci când bate vântul (tija împiedicând sau limitând mișcarea capului swinger-ului pe firul principal, care, dacă s-ar balansa liber în bătaia vântului, ar putea genera alarme false). Acesta este principalul motiv pentru care rata alarmelor false scade semnificativ făcând trecerea de la bambina la swinger, tocmai pentru că bambina se mișcă în voie pe fir, în toate direcțiile.

Între swinger și hanger, pescarii autohtoni aleg, de regulă, swinger-ul deoarece cei mai mulți dintre ei pescuiesc cu firele tensionate. Când suntem în căutare de swinger-e, avem câteva elemente constructive și funcționale de care e bine să ținem cont: sistemul de prindere de suport sau avertizor, tija sau brațul, greutatea, capul swinger-ului și sitemul de atașare pe fir.

Pentru montare și demontare rapide, mai ales atunci când lăsăm avertizoarele pe suport sau folosim conectori rapizi, cea mai comodă variantă este swinger-ul cu tălpică. Aceasta rămâne fixată pe suport sau buzz bar, trebuind doar să atașăm (la începutul partidei) sau detașăm (la finalul partidei) tija swinger-ului de tălpică, operație care durează câteva secunde.

Este bine ca tija să fie cât mai subțire, pentru a reduce riscul alarmelor false atunci când vântul bate cu putere perpendicular pe lansete, deci perpendicular pe tijele swinger-elor. La cele mai multe modele, brațul swinger-ului este metalic. Din acest motiv, ținând cont că vor fi partide de pescuit când tija va sta în umezeală (ploaie, ceață, stropi de apă) este recomandat să alegem un metal rezistent la coroziune sau tratat cât mai bine împotriva coroziunii.

Greutatea poate fi fixă sau culisantă și este, cum am spus mai devreme, de ordinul zecilor de grame. Varianta cu greutate culisantă ne permite să reglăm forța aplicată de swinger firului. Din acest motiv, este indicat să alegem swinger-e cu greutatea culisantă și, în același timp, sunt de preferat greutățile mai mari, în locul celor mici, pentru a fi siguri că putem tensiona firul suficient atunci când situația o impune. De exemplu, când pescuim plantat la distanțe foarte mari, de peste 200m sau când avem vânt puternic. Totodată, există swinger-e al căror sistem de balama, cel care permite tijei să se deplaseze sus-jos, este prevăzut cu un mecanism de tensionare. Astfel, avem la dispoziție o modalitate suplimentară prin care micșorăm sau creștem forța cu care swinger-ul tensionează firul, separat de greutatea culisantă.

Capul swinger-ul este cel care ne indică vizual ce se întâmplă cu firul, dacă se tensionează (peștele ia fir, depărtându-se de noi), făcând ca swinger-ul să se ridice sau dacă peștele vine spre noi, firul detensionându-se, făcând ca swinger-ul să coboare. Există modele de swinger-e gândite pentru pescuitul de noapte care fie au un slot dedicat pentru izotopi, fie au un led care se alimentează de la senzor printr-un cablul cu mufă Jack. În oricare dintre variante, capul swinger-ului va fi iluminat pe timp de noapte, făcându-l ușor vizibil.

Cât privește atașarea swinger-ului de fir, sunt mai multe sisteme disponibile: braț rabatabil, clips cu strângere prin înșurubare, bile magnetice etc. Oricare ar fi sistemul de atașare, este recomandat să ne asigurăm că firul nu este presat excesiv, că swinger-ul nu scapă de pe fir imediat ce peștele începe să se depărteze, tensionând firul și că se eliberează ușor atunci când ridicăm lanseta de pe suport. Voi vorbi detaliat în capitolul următor despre reglarea avertizorului, swinger-ului și firului principal, dar până atunci este de reținut să nu exagerăm când tensionăm swinger-ul.

În funcție de sistemul de atașare, s-ar putea să sesizăm un comportament diferit, relativ la diametrul firului principal, respectiv swinger-ul să elibereze mai repede sau mai greu firul. De aceea, unele sisteme, cum este acesta, oferă posibilitatea reglării forței de strângere, tocmai pentru a nu îngreuna eliberarea firelor groase sau a nu elibera prea ușor firele subțiri, iar altele, cum sunt cele cu balama sau cu bile magnetice, am putea spune că sunt “independente” de grosimea firului.

Încă un aspect la care e bine să fim atenți este ca swinger-ul, capul acestuia, să nu se lovească de suport sau orice alt corp dur în momentul eliberării firului fie atunci când ridicăm lanseta de pe suport, fie în cazul unei trăsături violente. Lovindu-se, de exemplu, de pichet sau de una dintre barele rod pod-ului, există riscul să se spargă, cele mai multe capete de swinger fiind din plastic. Pentru a evita această situație neplăcută, mai ales dacă pescuim cu suporturi individuale, o soluție este folosirea swinger-elor cu limitator, rolul acestuia fiind tocmai acela de a limita mișcarea tijei după eliberarea firului.

O altă soluție când pescuim cu picheți este buzz bar-ul. Astfel, lanseta nemaifiind în același plan cu suportul, capul swinger-ului nu se mai lovește de suport atunci când se detașează de fir. Plus că, apelând la buzz bar-i, reducem numărul picheților. După ce am montat avertizoarele și swinger-ele, mai rămâne doar să-i reglăm corect în așteptarea trăsăturii, pentru a fi siguri că nu o ratăm.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *