Pescuitul este genul de hobby pe care oricine îl poate practica, dar nu oricine îl poate stăpâni. Tocmai de aceea credem că este important să furi meserie și să faci parte din comunități de pescari. O alternativă ar fi să înveți de la cei mai buni pescari de pe mapamond și, atunci când este posibil, să le încerci produsele.
Tocmai de aceea, în rândurile următoare vom vorbi despre maestrul pescar Döme Gábor și lansetele dezvoltate de acesta sub brandul Team Feeder by Dome.
Gábor este cunoscut atât pentru metodele sale de pescuit staționar, admirate și folosite de o multitudine de pescari, cât și pentru faptul că rezultatele sale în cadrul competițiilor sunt greu de egalat: mai multe calificări pe primele trei locuri în cadrul campionatelor naționale și internaționale. Astfel, nu este de mirare că tehnicile sale de pescuit sunt printre cele mai populare din Ungaria și Europa de Est. În plus, Gábor este membru al Departamentului de Cercetare al SPRO, acolo unde contribuie la testarea și dezvoltarea altor echipamente de top.
Norocul nostru că produsele sale sunt comercializate și în România! Află mai departe care sunt cele mai importante cinci avantaje oferite de lansetele feeder Döme Gábor, dar și care sunt top cinci cele mai bune lansete feeder din oferta magazinului de pescuit MarelePescar.
Calitatea produselor
Fondat de către expertul în pescuitul la feeder Döme Gábor, brandul și-a câștigat rapid notorietatea pe piața europeană datorită calității excepționale a produselor sale. Aici ne referim în principal la componentele construite din materiale de calitate și finisaje foarte bune.
Astfel, Team Feeder by Dome este mai mult decât un brand de produse de pescuit. Noi îl considerăm un partener de încredere pentru toți cei care doresc să se dedice cu adevărat acestui sport. Grație unui angajament ferm față de calitate, inovație și educație, Team Feeder by Dome continuă să inspire și să sprijine pescarii din întreaga lume, transformând fiecare ieșire la pescuit într-o experiență remarcabilă și memorabilă.
Atenția la detalii
Team Feeder este un brand care se adresează pescarilor est-europeni și oferă echipament proiectat astfel încât să se muleze pe cerințele pescarilor din această zonă. În cadrul magazinului recomandăm produsele Team Feeder by Dome în principal pentru pescuit la pești de talie medie mare, atât pe ape curgătoare, cât și pe lacuri cu întindere mare.
Materialele de înaltă calitate, designul ergonomic și tehnologiile avansate sunt integrate armonios pentru a crea produse care nu doar că îndeplinesc, ci chiar depășesc așteptările pescarilor.
Înțelegere profundă a nevoilor pescarilor
Team Feeder by Dome a fost creat din dorința de a oferi echipamente specializate pentru pescarii pasionați de feeder, un stil de pescuit care necesită tehnică, precizie și echipamente pe măsură. Fiecare produs din gama Team Feeder este rezultatul unei cercetări și dezvoltări intense, având la bază feedback-ul pescarilor și o testare riguroasă în condiții reale de pescuit.
Cu alte cuvinte, se poate spune că ai la dispoziție toată experiența dobândită de Döme Gábor în ani de zile!
Angajamentul față de inovarea continuă
Un aspect esențial al brandului este angajamentul său față de inovare continuă. De la lansete și mulinete, până la accesorii și nadă, fiecare produs este conceput pentru a îmbunătăți performanța și a oferi pescarilor un avantaj competitiv.
Educare continuă a comunității
Brandul Team Feeder by Dome nu se limitează la producerea de echipamente, ci și la educarea și susținerea comunității de pescari. Prin intermediul numeroaselor videoclipuri instructive și articolelor publicate, Döme Gábor își împărtășește cunoștințele și experiența acumulată de-a lungul anilor, ajutând astfel pescarii de toate nivelurile să-și perfecționeze tehnicile și să obțină rezultate mai bune pe apă.
Dacă tot vorbim despre educație, n-ar strica nici să parcurgi articolul legat de îngrijirea și repararea lansetelor de feeder.
Top cinci cele mai bune lansete Team Feeder by Dome
Am aflat ce le face speciale, deci hai acum să vedem și care sunt cele mai apreciate lansete de către consultanți și clienți.
Lanseta Team Feeder By Dome, Master 430LC, 4.30m, 70-195g, 3+3buc
Aceasta este noua versiune îmbunătățită pentru anul curent a gamei populare Team Feeder By Dome. Lansetele LC (Long Cast) sunt optimizate pentru aruncările la distanță: în funcție de lungimea lansetei, crește și puterea de aruncare sau distanța în lansare. Materialul care stă la baza fabricării blancului este 60TON High modulus Toray Carbon. Noua structură a materialului și prelucrarea de calitate asigură întregului ansamblu o performanță ridicată, iar mânerul de tip “split” oferă o prindere sigură în mâna pescarului în timpul drilurilor cu peștii puternici.
Inelele puternice Seaguide Titanium High, cu picior dublu, sunt rezistente la uzură și cresc distanțele de lansare, permițând culisarea lină a firului și eliminând astfel riscul formării buclelor nedorite. Designul special al mânerului este inspirat din lansetele de spinning, dispune de rezistență și durabilitate excelente, iar greutatea este redusă, păstrând în acest mod aderența perfectă.
Hook Keeper-ul (accesoriu metalic special), poziționat special pe blanc, permite agățarea cârligului monturii/rigului, evitând orice încurcare accidentală în timpul deplasării spre locul de pescuit.
Datorită performanțelor ridicate în lansările la distanță, lanseta poate fi folosită fără probleme pe lacuri în pescuitul recreativ, dar în același timp se pretează și competițiilor. La campionatul mondial feeder din anul 2021, Gabor Sipos a devenit campion folosind aceste lansete.
Lanseta se comercializează împreună cu trei vârfuri de semnalizare din carbon, ce au următoarele teste de curbură: 4 oz, 5 oz și 6 oz. Fiecare vârf este vopsit în culorile alb și portocaliu, pentru o vizibilitate excelentă în orice condiții. Diametrul la bază al vârfurilor de semnalizare măsoară 3.50mm, iar lungimea acestora este de 63.5cm. Fiecare vârf de semnalizare este echipat cu 6 inele (cu mențiunea că inelul de vârf este antitangle) și sunt ambalate într-un tub protector, din plastic rigid.
Lanseta Team Feeder Power Fighter by Dome, XH 3.90m, 50-170g, 3+3buc
Lanseta Team Feeder Power Fighter by Dome este perfectă pentru cei care caută cu method feeder ori momitor crapul și carasul la distanțe mari. Concepută pentru pescuit la distanțe de peste 70m, modelul XH de 3.90m are o acțiune progresivă și poate fi folosit cu succes atât pe râuri, cât și pe lacuri. Blancul este fabricat din IMT-8 Power Carbon, are acțiune rapidă progresivă și este împărțit în 3 tronsoane puternice. Un alt aspect ce merită menționat este vârful senzitiv care permite o înțepare rapidă. Lanseta dispune de inele KW Low Rider SIC cu pastile ceramice și mâner din plută cu finisaj EVA ce conferă o priză excelentă și o senzație plăcută la atingere.
NOTA: lanseta se comercializează împreună cu trei vârfuri de semnalizare (două din carbon și unul din fibră de sticlă) cu următoarele caracteristici:
- Vârful verde (fibră de sticlă) – clasa de putere Light.
- Vârful portocaliu (carbon) – clasa de putere Medium.
- Vârful roșu (carbon) – clasa de putere Heavy.
Diametrul la bază al vârfurilor de semnalizare măsoară 3.30mm, iar lungimea acestora este de 51cm. Fiecare vârf de semnalizare este echipat cu 6 inele KW Low Rider SIC cu pastile ceramice, cu mențiunea că inelul de vârf este antitangle. Cele trei vârfuri de semnalizare sunt ambalate într-un tub protector din plastic rigid.
Producătorul Team Feeder nu specifică puterea de aruncare (exprimată în grame) sau testul de curbură (exprimat în oz) pentru fiecare vârf de semnalizare în parte.
Lanseta Team Feeder by Dome Big River RXH, 3.60m, 100-300g, 3+3buc
Este o lansetă gândită special pentru pescuit la pești de talie medie sau mare, cu coșulețe sau momitoare grele și foarte grele. Se poate folosi cu succes la nădirea grea în concursurile de pescuit la method și este echipată cu trei vârfuri interschimbabile.
Blancul are o evoluție extraordinară, atât în timpul lansării, cât mai ales în timpul drilurilor. Absorbția șocurilor se face uniform, pe toată lungimea lansetei, reușind astfel să obosească până și cei mai bătăioși pești.
Inelele SIC sunt rezistente la uzură si îmbunătățesc distanțele de lansare, permițând culisarea lină a firului, eliminând astfel riscul formării buclelor nedorite. De asemenea, lanseta dispune de o mandrină de ultimă generație și mâner cu finisaj EVA tratat antialunecare, trăsătură care garantează o priză excelentă, chiar și atunci când ai mâinile ude.
Lanseta Team Feeder Fine Carp by Dome, 3.60m, 20-50g, 3+3buc
Lanseta Team Feeder Fine Carp by Dome este recomandată pescarilor de staționar, în special celor care preferă stilul feeder. Este o lansetă de finețe care se pretează foarte bine și pescuitului cu method în distanțe de 40-50 de metri, și pescuitului la coșuleț după pește alb. Blancul este fabricat din Carbon IMT-9 Power, are acțiune rapidă progresivă și este împărțit in 3 tronsoane puternice.
Lanseta dispune de 15 inele de înaltă calitate, și mâner din plută + EVA, pentru o priză excelentă.
Lanseta Team Feeder By Dome Tornado Boat Carp 270XH, 2.70m, 50-170g, 2+2buc
Este o lansetă concepută pentru pescuitul din barca pe apa curgătoare, suficient de permisivă pentru pești albi. Totuși, ea beneficiază de suficientă putere pentru situațiile în care trebuie să pescuiești la crap, între copaci. Designul este unul modern, iar blancul este realizat din materiale de calitate, solide, cu țesătură de carbon pe întreaga suprafață.
Îmbinarea plutei cu EVA face ca lanseta să beneficieze de o manevrabilitate excelentă. Dispune de inele SiC ce facilitează trecerea lină a firului, indiferent de tipul de fir folosit.
Testează acum produsele din gama Team Feeder by Dome și bucură-te de rezultate pe cinste! Produsele nu te vor face un pescar mai bun peste noapte, dar suntem siguri că vei observa diferența după prima lansare!