Mulineta Master Carp Pro este cea mai nouă versiune a popularului model Master Carp LCS. Încorporând tehnologii de ultimă generație, Master Carp Pro a fost regândită pentru a oferi pescarilor de staționar o mulinetă puternică, performantă, durabilă și care rulează fin (și datorită celor 5+1 rulmenți). Alte două diferențe importante față de LCS sunt eliminarea sistemului de baitrunner și introducerea frânei rapide (SFD Super Fast Drag), cu șaibe din Kevlar. Rotorul echilibrat Airlite din carbon și corpul din grafit fac ca mulineta să aibă greutate redusă. Datorită tamburului long cast cu două clipuri metalice rotunde și raportului de recuperare 4,6:1, mulineta este potrivită și pentru cei care pescuiesc la distanțe mari. Variante (mărimi): 5000 (greutate 380g) și 6000 (400g). În cazul comenzilor online, livrarea se face prin curier rapid oriunde în țară. Se poate plăti cu cardul sau numerar curierului, la livrarea coletului.