La prima vedere, un senzor bun de pescuit are un rol foarte simplu: să semnalizeze trăsăturile. Total de acord. Totuși, pe măsură ce capeți experiență, vei realiza că partidele de pescuit pot fi abordate în moduri diferite. Poate uneori vei dori să te relaxezi, să te dezmorțești, poate chiar să schimbi o vorbă cu alți pescari, iar asta nu se poate dacă nu-ți iei ochii de pe lansete. Abia în acest moment vei realiza cât de important este să beneficiezi de beneficiezi de senzori de pescuit foarte buni.
Din fericire, îți venim în ajutor și de această dată! În cele ce urmează vom analiza cu atenție senzorii de pescuit FOX.
Cele mai importante trăsături ale unui senzor de calitate
Prin senzor sau avertizor de calitate înțelegem un produs care combină excelent eficiența și confortul. Cu alte cuvinte, un astfel de senzor va emite semnale acustice și luminoase care să-ți atragă atenția chiar și în momentele în care asamblezi method feederul sau te relaxezi în scaunul de pescuit.
Uite cum recunoști un senzor FOX (sau de la alte branduri) care-și va face treaba și nu te va lăsa la greu:
- Oferă mai multe tipuri de semnalizare (vizuală și/sau sonoră).
- Prezintă mai multe funcții și setări de bază ce pot fi modificate pentru a se plia pe nevoile pescarului.
Înainte de a afla mai multe despre avertizorii FOX, descoperă cum alegem senzorii de pescuit.
De ce să optezi pentru senzorii de pescuit de la FOX?
FOX este un nume de referință în lumea pescuitului, oferind echipamente de calitate superioară pentru toți pescarii, indiferent de nivelul de experiență. De la mulinete și lansete FOX EOS Pro și până la accesorii, haine și soluții de camping, FOX se distinge prin produse durabile și performante, concepute să răspundă celor mai exigente cerințe din pescuit.
În plus, calitatea și durabilitatea tuturor avertizorilor de pescuit FOX sunt emblematice.
Senzori de pescuit foarte buni, de la Fox, în 2025
Gama de avertizori Fox este structurată în trei categorii: Fox RX+, Fox MX+ și FOX Mini Micron X.
FOX RX+
Atunci când FOX a decis să continue gama RX, majoritatea pescarilor au fost de-a dreptul încântați. Era și normal, luând în calcul faptul că modelul precedent – Micron RX Digital – este încă în funcțiune și este considerat de mulți alarma așa-zis supremă!
Noile FOX RX+ abundă în funcționalități de ultimă oră. În același timp, ei seamănă cu avertizorii Micron, grație formei robuste și designului similar, fără grafică stridentă.
Cu îmbunătățiri față de gama NTX-R anterioară, FOX RX+ Micron este în topul clasamentului atunci când vine vorba de sensibilitate în semnalizarea trăsăturilor. Avertizorul include o multitudine de caracteristici notabile: o carcasă etanșă ce protejează împotriva intemperiilor și șocurilor mecanice, lumini LED cu patru culori diferite și un control ergonomic al volumului cu opt niveluri distincte.
Bazându-se pe caracteristicile sistemului NTX-R, Micron RX+ beneficiază de sunet mai profund, moduri de selectare manuală pentru zi și noapte, plus o gamă mai mare de performanță atunci când se utilizează cu receptorul RX.
Avertizorul RX+ Micron este dotat cu două LED-uri gemene, multicolore: roșu, verde, albastru, portocaliu, violet și alb. Culoarea LED-ului poate fi schimbată folosind butonul din stânga, de pe partea din spate a carcasei, iar luminozitatea reglabilă a LED-ului poate fi schimbată cu ajutorul celuilalt buton. Există de asemenea și un buton de comutare cu două moduri de funcționare – modul de zi și modul de noapte. În modul de noapte, ambele LED-uri vor străluci ușor în culoarea aleasă.
Cu un control ergonomic indexat, Micron RX+ oferă opt setări de volum, cele mai mici fiind complet silențioase. Controlul ergonomic indexat funcționează și pentru tonul cu opt setări diferite de volum.
Avertizorul beneficiază, de asemenea, de un sistem de detectare D-TEC Plus, de o rolă cu roti dinamometrice, și de un control economic indexat pentru o sensibilitate inteligentă, cu eliminarea balanței. Beneficiezi de opt setări de sensibilitate diferite pentru un interval de sensibilitate mai mare, iar alarma este de trei ori mai sensibilă decât NTX-R. Îți vei da seama că rămâi fără baterii atunci când LED-urile capătă culoarea cyan.
Nu în ultimul rând, funcția de testare a intervalului, activată prin oprirea și pornirea alarmei în decurs de o secundă, permite utilizatorului să verifice dacă receptorul RX + recepționează capul de alarmă RX+.
Spre deosebire de modelul anterior, stația are o performanță radio mai puternică, cu o arie de acoperire ultra-lungă. În plus, ea beneficiază de un control al volumului de pornire / oprire, cu setarea cea mai scăzută a volumului fiind complet silențioasă. LED-urile mai mari sunt vizibile atât din partea frontală, cât și din partea superioară a receptorului, iar înregistrarea ușoară RX+ Micron îți permite să conectezi până la opt avertizoare la o singură stație.
Funcția de lumina “bivvy” se va aprinde numai dacă trei semnale sonore sunt primite în succesiune rapidă. LED-urile stației se potrivesc cu LED-urile avertizoarelor folosind sincronizarea culorilor.
Stația beneficiază inclusiv de o funcție ce indică durata de viață a bateriei. Când receptorul este pornit, patru LED-uri verzi indică încărcarea completă. Trei LED-uri verzi indică faptul că bateriile au fost utilizate, dar nu este nevoie încă să le înlocuiești, iar două LED-uri portocalii arată ca bateriile sunt pe final. Un LED roșu va indica faptul ca bateriile sunt consumate și trebuie înlocuite. Alte caracteristici utile includ funcția de alertă la vibrații și o alarmă anti-furt.
Fox MX+
Setul de avertizoare MX+ sunt o adevărată bijuterie având în vedere prețul. În mod normal, ar trebui să-i surclaseze pe toți ceilalți concurenți din aceeași gamă de prețuri.
MX+ are două niveluri de sensibilitate, cu ton și volum variabile. Tonul este potrivit pentru utilizarea mai multor avertizoare, iar gama de volum este și ea deosebit de folositoare. Micron au o lumină LED reglabilă la nivel de culori, foarte puternică, cu blocare, ce rămâne aprinsă timp de aproximativ 20 de secunde după orice indicație sonoră. De asemenea, avertizorarele au o mufă de extensie.
Micron MX dispune de o carcasă sigilată și rezistentă la intemperii, împreună cu circuite digitale de calitate superioară. De asemenea, este echipat cu sistemul unic de detectare a trăsăturilor Fox D-Tec Sensing System și clasica rolă Tru-Run, cu o sensibilitate accentuată, semnalizând astfel orice trăsătură, indiferent de cât de apatic este realizată.
Vei găsi o mufă de alimentare în partea din spate a alarmei, care permite conectarea unui swinger luminos. De asemenea, avertizorul are atenționare de baterie descărcată (necesită două baterii tip AAA) și volum reglabil prin potențiometru.
Butonul On/Off al avertizoarelor are dublu rol: de pornire/oprire și de reglare a sensibilității (două trepte de reglaj). Sensibilitatea are reglat din fabrică nivelul 1. Rola pentru volum (inscripționată cu litera “V”) dispune de șapte trepte de reglaj, în timp ce rola pentru tonalitate (inscripționată cu litera “T”) dispune tot de șapte trepte de reglaj. Culoarea LED-ului avertizoarelor se schimbă prin apăsarea unui buton cauciucat situat în partea din spate a carcasei (lângă mufa pentru conectarea swingerelor).
De asemenea, stația avertizează atunci când bateria are un nivel scăzut (funcționează cu trei baterii x AA). Stația MX este foarte ușor de sincronizat cu avertizorii, iar în teste a recepționat semnalul acestora de la distanțe semnificative. Când bateriile sunt descărcate, LED-urile multicolore ale avertizoarelor se vor schimba automat în culoarea cyan (verde-albastru). Acestea vor rămâne aprinse în cyan până când schimbi bateriile cu unele noi. Odată ce bateriile noi au fost introduse, culoarea LED-ului va reveni automat la ultima culoare aleasă. Avertizoarele nu emit un semnal sonor de baterie descărcată!
Conform informațiilor oficiale furnizate de producătorul FOX, stația Micron MX are o rază de acțiune de aproximativ 400m în condiții optime (fără obstacole sau alte interferențe). Atât avertizoarele, cât și stația se comercializează într-o valigetă de plastic, căptușită la interior cu material buretat ce conferă protecție la transport împotriva șocurilor mecanice.
Fox Mini Micron X
Avertizoarele Mini Micron X sunt deosebit de compacte, fiind caracterizate de un design nou și o gamă largă de îmbunătățiri. Circuitele avertizoarelor sunt încapsulate în rășină, ceea ce le conferă o durată lungă de viață, iar rola magnetică cu tehnologie D-Tec Sensing System încorporată le conferă o sensibilitate accentuată, semnalizând astfel orice trăsătură, indiferent de cât de apatică este aceasta.
Totodată, o calitate foarte importantă este reprezentată de semnalizarea sonoră diferită a “run”-ului (peștele ia fir, se depărtează de lansetă), respectiv a “drop back”-ului (atunci când peștele vine spre lansetă). Varianta nouă a acestor avertizoare foarte îndrăgite, ce au câștigat încrederea multor pescari de-a lungul timpului, este prevazută cu patru trepte de volum, patru tonuri diferite și două niveluri individuale pentru sensibilitate. Cu ajutorului filetului universal, avertizoarele pot fi atașate pe orice tip de rod pod, trepied, buzz bar sau pichet.
Mini Micron X sunt prevăzute cu difuzor Piezo ce va oferi un sunet foarte clar, precum și cu două LED-uri de 5mm dispuse în partea de sus pentru vizibilitate maximă. Inserțiile din cauciuc din interiorul senzorului și urechile mai înalte au fost proiectate astfel încât să ofere protecție optimă lansetei în timpul trăsăturilor violente.
Pentru a ajusta luminozitatea LED-urilor, ține apăsat butonul de volum și apasă în paralel pe butonul de ton. De asemenea, în partea inferioară vei regăsi clasica mufă jack de 2.5mm pentru conectarea swingerelor sau a hangerelor luminoase. Avertizoarele funcționează cu două baterii de tip LR1/1.5V (nu sunt incluse).
Stația radio din gama Mini Micron X este fabricată din materiale de înaltă calitate, în jurul unei carcase sigilate etanș ce împiedică pătrunderea apei și a murdăriei la circuitele interioare. Dispune de Circuite Digital I-Com pentru o semnalizare precisă, LED-uri indicatoare cu sistem Colour Sync™ și difuzor conic proiectat să ofere sunete foarte clare. Este echipată cu un șnur ce are logo-ul “FOX” imprimat, având rol de fixare la vestă, pantaloni, gât, cort etc.
Mini Micron X Receiver (stația) este foarte ușor de sincronizat cu avertizoarele, prin simpla apăsare a comutatorului de setup situat pe spatele stației, timp în care se apasă butonul On/Off al avertizoarelor. În teste s-a recepționat semnalul acestora de la distanțe semnificative. În momentul în care sursa de alimentare a avertizoarelor este scăzută, vei primi semnal sonor și vizual atât în stație, cât și în senzor. Este compatibilă cu senzorii din gama Mini Micron X și funcționează cu două baterii de tip AAA (nu sunt incluse).
Fox Mini Micron X se comercializează în variante de seturi 2+1, 3+1 si 4+1. Atât avertizoarele, cât și stația dispun de protecție împotriva pătrunderii apei. De asemenea, se livrează împreună cu o valigetă cu interior buretat ce conferă protecție la transport împotriva șocurilor mecanice accidentale sau a murdăriei. Producătorul FOX nu specifică raza de acțiune a avertizoarelor sau a stației.
Până când apar noi modele, acestea avertizoarele FOX de pe piață pe care le recomandăm!