Ai cunoscut vreodată un pescar de succes care nu-și găsește lanseta preferată, method feederul sau năluca norocoasă? Nici noi. De fapt, suntem dispuși să punem pariu cu tine că pescarii cu adevărat eficienți sunt cei care ajung pe malul apei cu toate accesoriile bine organizate, nu cei care stau cel puțin 15 minute să despacheteze și să-și caute prin mașină accesoriile rătăcite cine știe pe unde. În timp ce ei se ocupă de căutările frenetice, competiția și-a instalat deja scaunul de pescuit și a dat drumul la treabă!

Bănuim că nu ți-ar plăcea să fii pescarul împrăștiat pe care-l oferim drept contraexemplu mai sus. Fie că ai achiziționat vârful de gamă în ceea ce privește uneltele de pescuit, fie că folosești articole de pescuit ieftine, important e ca acestea să fie ușor de găsit și folosit. Aici îți vine în ajutor bagajeria de pescuit.

În cele ce urmează, îți vom prezenta cele mai populare elemente de bagajerie, printre care trebuie să menționăm gențile de pescuit din oferta Delphin. Acest producător oferă diverse soluții de bagajerie ideale pentru organizarea și transportul echipamentului. Gențile Delphin și rucsacurile sunt compartimentate inteligent, astfel încât să poți transporta toate accesoriile și lansetele ușor și sigur. Toate produsele menționate în cadrul acestui articol sunt disponibile în oferta MarelePescar – magazin articole pescuit.

05 42d21a3d26ae204b64f55f26aecf91a2_1

De ce este important ca un pescar să fie organizat?

Poate că atunci când vorbim despre organizare te vei gândi prima dată la un aspect ordonat, dar pentru un pescar interesat de capturi cât mai multe asta e chiar ultima grijă.

În schimb, pescarul va fi interesat de aspecte precum eficiență, productivitate și, nu în ultimul rând, o experiență plăcută pe malul apei. O geantă de pescuit prost organizată te va costa secunde, dacă nu chiar minute bune, iar, în anumite situații de pescuit, accesul rapid la echipament poate face diferența dintre capturi demne de poză și… o buză umflată. În plus, atunci când ai toate accesoriile în ordine, îți permiți inclusiv să schimbi strategia de pescuit din mers.

Apoi, dacă ai achiziționat accesorii scumpe de la furnizorii de articole de pescuit, o să dorești să-ți protejezi cum trebuie investiția. În plus, dacă nu vrei să pescuiești cu cârlige/agrafe ruginite, fie din cauza umezelii, fie prin contact direct cu momeli umede, folosește cutii compartimentate.

Sperăm că nu trebuie să-ți mai spunem că nălucile moi trebuie separate de cele dure. Nu în ultimul rând, probabil că nici nu ne vei crede dacă-ți spunem câte persoane intră în magazine cu articole de pescuit din București și cumpără accesorii pe care le au deja, dar pe care nu le mai găsesc din cauza lipsei de organizare.

Dacă încă nu te-ai convins cât de importante sunt organizarea și investiția într-o geantă Delphin, imaginează-ți că ai ajuns pe apă și-ți lipsește chiar cel mai important echipament de care depinde succesul partidei. De povești cu pescari care s-au rănit în nălucile și cârligele depozitate anapoda cred că ești sătul.

02 scaun_mivardi_comfort_quattro_2_

Trucuri de organizare eficientă pentru pescari

Sigur, să investești într-o geantă de pescuit Delphin și-n alte produse de bagajerie este o soluție optimă pentru organizarea eficientă. Totuși, vrem să-ți vindem și câteva ponturi pe care nu le auzi decât în magazinele cu articole de pescuit:

Organizarea cea mai bună se face de acasă

Pentru accesoriile de mici dimensiuni, de pildă vârtejuri, cârlige sau agrafe, se recomandă cutiile cu compartimente modulare, de preferat cele transparente. Tot în ceea ce privește compartimentarea, te sfătuim să folosești genți de pescuit cu compartimente dedicate pentru monturi, nade și alte echipamente de bază. Dacă vorbim despre forfacuri gata legate, cele mai bune soluții de depozitare sunt cele de tip penar. În cazul în care vrei să-ți ușurezi și mai mult viața, ai grijă să etichetezi cutiile.

Pescarii care chiar își doresc să economisească timp pe baltă își vor pregăti monturile și-și vor lega forfacurile de acasă. N-ar strica nici să te asiguri că mulinetele sunt gresate, înainte de a pleca de acasă.

Ai grijă la set-up-ul de pe malul apei

Pentru organizarea de pe mal, cuvântul-cheie este ergonomia. Așadar, ai grijă ca scaunul de pescuit, masa de nadă și suportul sau suporturile de lansete să fie amplasate strategic – adică nu trebuie să te întinzi după ele.

În aceeași ordine de idei, pop-up-urile, wafters și alte momeli se depozitează într-un loc ferit de soare sau într-o geantă termică pentru a rămâne proaspete. În cazul pescuitului de noapte se recomandă folosirea unei lanterne frontale. 

03 set_cafeaceai_geanta_delphin_cotea_space_c2g_1_

De ce să alegi bagajeria Delphin

Delphin este recunoscut drept un brand potrivit pentru pescarii exigenți, dar de ce să nu apelezi la alți furnizori de articole de pescuit la fel de cunoscuți?

Bagajeria Delphin este o alegere populară printre pescari deoarece este durabilă și funcțională. Produsele sunt concepute special pentru protecția echipamentului de pescuit, având materiale rezistente la apă, compartimentare inteligentă și un design modern, potrivite pentru organizarea eficientă a accesoriilor, lansetelor și hainelor pe malul apei. Iată motivele care au convins până și cei mai pretențioși pescari:

  • Varietate mare: Gama include huse de lansete, genți, rucsacuri, borsete, penare și trolere, acoperind toate nevoile de transport.
  • Durabilitate: Materialele folosite sunt concepute să reziste la utilizarea intensă în condiții meteo dificile.
  • Protecție: Gențile și husele dispun de căptușeală adecvată pentru a proteja echipamentele sensibile, cum ar fi mulinetele sau lansetele. Produsele din seriile AREA sau SPACE sunt dotate cu căptușeală de minimum 6 mm pentru protecția echipamentului și baze din material impermeabil (până la 5 cm înălțime), permițând așezarea lor pe iarbă umedă sau noroi fără riscuri.
  • Design funcțional: Produsele prezintă buzunare multiple și organizatoare interioare pentru acces rapid la accesorii, menținând ordinea. Majoritatea echipamentelor prezintă un camuflaj unic care integrează siluete de crap în modelul vizual, oferind un aspect estetic deosebit și original.
  • Ergonomie și Compartimentare: Bagajeria este proiectată cu buzunare “Smart-Pack” și fermoare robuste, oferind acces facil și o organizare modulară (gențile mai mici se potrivesc perfect în interiorul celor mari).
  • Preț accesibil: Brandul oferă caracteristici premium la un preț competitiv în comparație cu alte branduri de top.
04 12539fd59c3c0cae227dd21d611db819_1

Cele mai eficiente articole de bagajerie din oferta Delphin

Ajungem și la gențile Delphin, dar în cele ce urmează vrem să prezentăm și restul produselor care alcătuiesc oferta de bagajerie:

Husa Delphin Porta Plus, 2 Lansete + 2 Mulinete, 145cm

În cadrul procesului de fabricare a acestei huse s-a pus un accent deosebit pe importanța unui transport convenabil. Husa este concepută dintr-un material de înaltă calitate, rezistent la apă.  Dispune de un mâner confortabil și de o curea de umăr cu protecție.

Tehnologia îmbinărilor și materialul ranforsat asigură o protecție sporită a componentelor fragile ale echipamentului, precum vârful lansetei. Husa poate transporta 2 lansete de 2,40 m din două tronsoane sau 3,60 m din trei tronsoane, inclusiv cele cu inel de plecare de 50 mm, cu lungimea de transport de până la 138 cm, echipate cu mulinete plus multe alte accesorii, precum minciogul și picheții, ce pot fi stocate în compartimentele suplimentare.

Rucsac Delphin Classa Ruksak XXL, 40x50x33cm

Delphin Classa Ruksak este un rucsac versatil și practic pentru majoritatea tehnicilor de pescuit. Spațiul principal de depozitare este suficient de mare pentru a împacheta majoritatea echipamentelor și accesoriilor, fie pentru pescuitul la feeder, pescuitul la crap sau drumeții. Este confecționat din materiale durabile și rezistente care garantează protecția conținutului.

Partea de jos este acoperită cu o țesătură din cauciuc care respinge umezeala și murdăria – astfel echipamentul va rămâne curat și uscat. În plus, geanta are fermoare de calitate cu logo-uri Delphin și interiorul este ușor accesibil. Are două buzunare suplimentare cu fermoar în față pentru a depozita accesorii mici, precum și două buzunare mai mici pe laterale. Acestea sunt prevăzute cu plasă pentru mai multă versatilitate. Un buzunar discret în partea de sus a rucsacului este ideal pentru permisul de pescuit.

Pentru un transport mai ușor, rucsacul este prevăzut cu bretele de umăr ajustabile și amortizate, care pot fi conectate cu o cataramă din plastic.

Borseta Crossbody Delphin Darx ATAK! Swift

O borsetă practică pentru pescuit la spinning, cu caracteristici utile pentru călătoriile la pescuit. Se bazează pe un model popular ATAK! Swift, dar de dată aceasta se prezintă cu un design și mai elegant. Borseta crossbody poate fi așezată pe piept pentru a accesa cu ușurință momelile și accesoriile.

S-a folosit velcro pentru a accesa rapid compartimentul principal al genții. Acolo, se află un recipient din plastic pentru momeli cu separatoare detașabile. Un buzunar mai mic cu fermoar are o bucată de spumă EVA cu crestături, pentru a depozita momelile gata de utilizare. Acesta este atașat cu un velcro, ceea ce înseamnă că îl poți scoate sau schimba cu ușurință. Buzunarul poate fi deschis suficient de larg, iar materialul cusut din ambele părți ale buzunarului împiedică momelile să cadă atunci când nu sunt așezate corect.

În interior există două buzunare mai mici din plasă și un buzunar mic cu fermoar pentru accesorii de dimensiuni mici. Partea de jos a genții are un magnet care va menține toate obiectele la locul lor. Cel mai mic buzunar cu fermoar, din partea de sus a genții, poate găzdui cleștele sau forcepsul. Partea din spate este căptușită pentru un confort sporit. Cureaua poate fi reglată cu ajutorul unei catarame mari din plastic. În plus, borseta are fermoare de calitate și margini colorate pentru o mai bună vizibilitate, chiar și în condiții cu luminozitate redusă.

06 valigeta_delphin_tbx_multi_case_24x40x18cm

Penar pentru Monturi Delphin HardBox Reaxe, 20×9.7cm

Delphin HardBox Reaxe este un instrument practic pentru stocarea monturilor de feeder gata făcute. Este conceput pentru fiecare fan înfocat al acestei tehnici tot mai populare. Forma plată a cutiei și dimensiunile practice economisesc spațiul prețios din geantă sau rucsac.

Suprafețele de contact sunt echipate cu o garnitură de cauciuc pentru o izolare perfectă și totodată oferă protecție împotriva umidității. Cutia conține un set de 12 suporturi din plastic pentru a depozita monturile cu dimensiuni de 10, 12,5 și 15 cm. Magneții din colțuri permit deschiderea și închiderea facilă și sigură a cutiei. În plus, conține o serie de autocolante pentru a modifica aspectul cutiei, pentru a se potrivi cu seria de method-uri Delphin Reaxe.

Valigeta Delphin TBX Multi Case, 24x40x18cm

TBX Mulți Case este o valigetă fabricată din material plastic rezistent la șocuri mecanice și acțiunea corozivă a apei. Valigeta dispune de 3 tăvi retractabile, aranjate simetric (asemănătoare acordeonului), fiecare fiind împărțită în compartimente de diferite dimensiuni și mărimi.

Tava superioară conține 11 compartimente împărțite în următoarele dimensiuni: 36×4.5×3 cm (1 compartiment), 9.5×4.5×2.8 cm (6 compartimente), 5×4.5×3 cm (4 compartimente). În aceste compartimente se pot stoca accesorii diverse: opritoare, conuri, vârtejuri, agrafe, croșete, momeli de cârlig de mici dimensiuni etc.

Tava din zona de mijloc conține 8 compartimente cu dimensiunile de 14.5×4.5×3 cm, iar partea frontală este inscripționată cu o riglă gradată, de real ajutor atunci când ai nevoie să măsori sau să-ți faci rigurile la dimensiunea dorită.

 

Tava inferioară conține 6 compartimente împărțite în următoarele dimensiuni: 17.7×13.5×3 cm (1 compartiment), 15.5×4.5×3 cm (5 compartimente), plus 10 separatoare detașabile pe care le poți folosi în cele 5 compartimente pentru delimitarea spațiului după bunul plac.

Capacul de închidere de tip “split” se poate împărți în două secțiuni identice pentru a facilita accesul la tăvile interioare. În partea superioară a uneia dintre secțiunile capacului este poziționat un compartiment special, încastrat în interior, divizat la rândul său în alte 12 secțiuni fixe cu următoarele dimensiuni: 7x2x4 cm (8 compartimente), 7x3x8 cm (2 compartimente), 8,5x3x8 cm (2 compartimente). Aceste secțiuni sunt acoperite de un capac rigid din plastic semi-transparent ce permite identificarea rapidă a conținutului.

Compartimentul central (24×42.5×11.5 cm) al valigetei (situat sub cele 3 tăvi) este suficient de încăpător pentru a putea stoca majoritatea accesoriilor necesare atât în pescuitul staționar, cât și în pescuitul la răpitori, fie că este vorba despre role cu fir, plute, plumbi, coșulețe, matrițe, foarfece, cântar, lanternă de cap, mănuși etc.

Mânerul de transport din plastic rigid se poate plia în capacul de închidere al valigetei. Clapetele din plastic (situate pe lateralele valigetei), acționate de câte o siguranță din metal, permit închiderea/deschiderea cu ușurință a capacului.

07 cutie_organizator_delphin_klikbox_mega_28.5x21x7_cm_1_

Cutie Organizator Delphin KlikBOX Mega, 28.5x21x7cm

Delphin KlikBOX Mega este un organizator din plastic cu un design ingenios, numai bun pentru a depozita cantități mari de accesorii, monturi și materiale pentru confecționarea monturilor sau alte echipamente mici pe care trebuie să le ai la îndemână.

Partea inferioară a cutiei are compartimente cu separatoare detașabile pentru a ajusta spațiul în funcție de nevoile tale. Partea superioară are compartimente transparente care se pot închide și oferă un loc ideal pentru depozitarea accesoriilor mici.

Acest organizator are un capac transparent, astfel încât să poți vedea întotdeauna ce se află înăuntru și să găsești rapid componenta potrivită. În plus, partea superioară are o bucată de spumă întărită și pini potriviți pentru fixarea accesoriilor.

KlikBOX Mega se închide și se deschide cu ajutorul unor cleme de plastic rezistente care păstrează toate lucrurile din interior la locul lor. Un alt avantaj al acestui produs este dimensiunea. Nu va fi deloc o problemă să îl împachetezi în geantă CarryAll sau într-un rucsac. KlikBOX Mega este ideal pentru cea mai mică cutie din seria KlikBOX, care este KlikBOX Mini 8. Le poți achiziționa și separat.

Geanta Delphin Classa CarryALL XL, 45x35x25cm

Geantă Delphin Classa CarryALL este un companion ideal pentru partidele de pescuit. Această geantă spațioasă și funcțională este special concepută pentru organizarea și transportul echipamentului, îmbrăcămintei și accesoriilor necesare la locul de pescuit. Este confecționată din materiale durabile și rezistente, care asigură o perioadă lungă de viață, dar și protecție a conținutului împotriva condițiilor nefavorabile.

Geanta este întărită la colțuri, păstrându-și forma chiar și atunci când este goală. În plus, partea de jos este dotată cu un material din cauciuc care împiedică pătrunderea umezelii de pe terenul umed, protejând astfel hainele și echipamentul. Pe lângă compartimentul principal de depozitare, geanta dispune de două buzunare laterale și un buzunar frontal cu fermoar pentru accesorii mai mici. Sub capacul genții se află un buzunar foarte practic din plasă, cu fermoar. Compartimentul principal al genții este conceput pentru a găzdui cutii și genți suplimentare din seria Classa, Space sau Area.

Geanta este echipată cu fermoare de calitate, iar trapele acestora sunt prevăzute cu etichete de cauciuc cu logo de la Delphin. Geanta poate fi transportată folosind mânerul textil din partea superioară sau cureaua confortabilă de umăr.

01 geanta_carryall_delphin_nueva_simple_green_30x22x20cm_1_

Există și alte produse de bagajerie despre care voiai mai multe informații? Scrie-ne! Echipa MarelePescar îți stă la dispoziție.

Robert Necula, consultant al magazinului MarelePescar, este un pescar pasionat, căruia i s-a aprins scânteia pescuitului încă din copilărie. În inima lui Robert, pescuitul a fost întotdeauna o pasiune profundă, care l-a purtat în mijlocul naturii și i-a oferit un refugiu în aer liber. Cu o abordare relaxată și deschisă, Robert explorează o gamă variată de stiluri de pescuit, fără a se limita la unul anume. Pentru el, diversitatea în pescuit este cheia experienței, iar fiecare tehnică aduce cu sine propriile satisfacții și provocări.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *